Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia a fost vandalizat

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia a fost vandalizat
Publicat: 27/02/2015, 17:45

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, ridicat la Alba Iulia în memoria celor trei conducători ai Răscoalei din Transilvania de la 1784, a fost vandalizat de persoane necunoscute, care au scris pe laturile acestuia cu cariocă permanentă sau cu spray pentru graffiti.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că administrația din Alba Iulia se confruntă cu numeroase acte de vandalism în special în zona istorică, în șanțurile și zona interioară a Cetății Alba Carolina.

Coșer a spus că, deși există pază continuă în interiorul cetății, nu pot fi eliminate actele de vandalism și există cazuri în care au fost distruse componente de mobilier urban, statui sau elemente de iluminat public.

Potrivit acestuia, au existat cazuri în care polițiștii comunitari au reușit să identifice și să-i prindă pe unii dintre cei care au vandalizat monumente, însă procedura de pedepsire a acestora și mai ales cea de recuperare a prejudiciului este mult prea complicată.

„În cazul monumentului Horea, Cloșca și Crișan, vom dispune curățarea chimică a acestuia. Vă spun că monumentul a mai fost curățat în urmă cu doar doi ani, după ce pe acesta apăruseră tot felul de inscripții. Din păcate, în pofida măsurilor de precauție pe care le-am luat prin introducerea acelor patrule în zona istorică, ne confruntăm în continuare cu astfel de acte de vandalism”, a afirmat Mihai Coșer.

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan se află pe strada Mihai Viteazul, în fața porții a treia a Cetății Alba Carolina, fiind unul dintre cele mai cunoscute monumente din municipiul Alba Iulia.

Obeliscul a fost construit în anul 1937, printr-o colectă publică inițiată de Asociația Astra, fiind inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea și a lui Mihai I, acesta din urmă fiind la acea dată voievod de Alba Iulia.

Monumentul are peste 20 de metri înălțime și în interiorul soclului care sprijină obeliscul se află o celulă simbolică, având inscripția „Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan”, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-i pe cei trei eroi naționali.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×